Ce presupune și când avem nevoie de un consult ginecologic?
Obstetrică – ginecologie este specialitatea medicală dedicată sănătății aparatului reproducător feminin, incluzând prevenția, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor ginecologice, precum și monitorizarea sarcinii.
Un consult ginecologic este o evaluare medicală esențială, recomandată periodic pentru prevenție sau ori de câte ori apar simptome neobișnuite. Acesta presupune o anamneză (discuție despre istoric), un examen fizic și, după caz, investigații imagistice (ecografie) sau de laborator.
Evaluarea ginecologică are un rol esențial atât în depistarea precoce a leziunilor precanceroase și a infecțiilor genitale, cât și în managementul tulburărilor hormonale, menstruale sau reproductive.
Ce boli și sisteme acoperă obstetrică – ginecologie?
- Aparatul reproducător feminin: ovarele, trompele uterine, uterul, colul uterin, vaginul, vulva, sistemul endocrin, sistemul urinar inferior, sanatatea sânului
- Infecții genitale: vaginite și cervicite, infecții cu transmitere sexuală (Chlamydia, Gonoree, infecția cu HPV)
- Tulburări hormonale: Sindromul ovarelor polichistice (PCOS), tulburări ale ciclului menstrual, amenoree (lipsa menstruației), menopauză și simptomele ei
- Boli structurale ale aparatului reproducător: Fibroame uterine, endometrioză, chisturi ovariene, prolaps uterin
- Cancere ginecologice: cancer de col uterin, cancer ovarian, cancer endometrial, cancer vulvar
- Probleme de fertilitate: infertilitate feminină, tulburări de ovulație, monitorizarea tratamentelor de reproducere asistată
- Ce acoperă obstetrica (sarcina): monitorizarea sarcinii, complicațiile sarcinii, nașterea, perioada postnatală. Exemple de complicații: preeclampsie, diabet gestațional, sarcină ectopică, avort spontan, naștere prematură
De ce servicii poți beneficia în cadrul departamentului de Obstetrică – Ginecologie?
Consultație
Consultația este punctul de plecare pentru un management corect al afecțiunilor ginecologice sau al unei eventuale sarcini.
Evaluarea ginecologică are un rol esențial atât în depistarea precoce a leziunilor precanceroase și a infecțiilor genitale, cât și în managementul tulburărilor hormonale, menstruale sau reproductive.
Abordarea modernă integrează consultația clinică, investigațiile de laborator și ecografia ginecologică, oferind un plan medical personalizat adaptat fiecărei etape din viața pacientei — de la adolescență până la menopauză și chiar și postmenopauză.
Control (reconsult)
Controlul ginecologic urmărește evoluția stării pacientei, răspunsul la tratament, evoluția sarcinii sau dinamica leziunilor identificate anterior.
Reevaluarea periodică permite ajustarea planului terapeutic, stabilirea necesității unor investigații ulterioare și monitorizarea sănătății femeii pe termen lung.
Interpretare analize
Interpretarea analizelor ginecologice este procesul de corelare a rezultatelor testelor de laborator și imagistică cu semnele și simptomele clinice ale pacientei. Medicul specialist explică semnificația valorilor obținute, stabilește dacă sunt în limite normale sau patologice și recomandă conduite terapeutice sau investigații suplimentare în funcție de tabloul clinic.
Investigații ginecologice care se pot efectua în clinica noastră:
Test Papanicolau simplu
Testul Babeș–Papanicolau este o metodă de screening pentru cancerul de col uterin care permite detectarea precoce a celulelor anormale. Acesta constă în recoltarea de celule cervicale cu ajutorul unei periuțe sau spatule. Ulterior acestea se vor examina microscopic pentru depistarea eventualelor modificărilor precanceroase sau canceroase.
Testul este recomandat periodic, în special la femeile active sexual, ca parte a prevenirii cancerului de col uterin. Interpretarea corectă contribuie la diagnosticul timpuriu al leziunilor premaligne și la scăderea incidenței cancerului cervical.
Test Papanicolau în mediu lichid (Liquid-Based Cytology)
Această tehnică reprezintă o variantă modernă și mai performantă a testului Papanicolau, în care celulele recoltate sunt suspendate într-un mediu lichid special înainte de analiză. Aceasta asigură o prezentare mai uniformă a celulelor, reduce artefactele și permite testarea suplimentară (ex: HPV) din aceeași probă.
Avantajele includ o sensibilitate și specificitate mai ridicate în depistarea anomaliilor celulare și o rată mai mică de rezultate neconcludente.
Ecografie transvaginală
Ecografia transvaginală este o tehnică imagistică cu ultrasunete care oferă o vizualizare detaliată a uterului, ovarelor și anexelor. Este esențială în diagnosticul afectării ovariene, a chisturilor, fibroamelor, endometriozei sau altor patologii pelvine, precum și în evaluarea reproductivă.
Cultură secreție vaginală
Cultura secreției vaginale este o investigație microbiologică care identifică microorganismele prezente în flora vaginală și determină sensibilitatea acestora la tratament. Este utilă în diagnosticul infecțiilor vaginale bacteriene, fungice sau alte infecții genitale.
Testare HPV
Testarea pentru virusul Papilloma Uman (HPV) identifică prezența tulpinilor virale asociate cu risc crescut de leziuni precanceroase sau canceroase cervicale. Este un instrument important în screeningul cervico-vaginal și, împreună cu testul Papanicolau, oferă o imagine completă asupra riscului oncologic.
Gardasil – 9 previne infecția cu 9 tipuri de HPV. Protejează împotriva mai multor tipuri de cancer și veruci genitale. Este cel mai eficient dacă este administrat înainte de expunerea la virus.
Proceduri ginecologice care sunt efectuate în clinica noastră:
Montare sterilet (sterilet inclus)
Procedura de montare a dispozitivului intrauterin (sterilet/DIU) este o metodă contraceptivă sigură și eficientă pe termen lung. Aceasta presupune inserarea dispozitivului în cavitatea uterină în condiții sterile, sub control medical, pentru prevenirea sarcinii.
Montarea se efectuează după evaluarea anatomo-funcțională și discuția cu pacienta privind indicațiile, posibilele efecte secundare și alternativa de contracepție. Steriletul inclus în costul procedurii este selectat conform indicațiilor clinice.
Extragere sterilet + consultație
Acest serviciu include evaluarea clinică prealabilă și îndepărtarea dispozitivului intrauterin. Extracția este recomandată la expirarea perioadei de utilizare, la dorința pacientei de sarcină sau la apariția unor simptome clinice care impun schimbarea strategiei contraceptive.
Extragere sterilet
Procedură simplă de îndepărtare a steriletului/DIU, fără consult clinic prealabil, atunci când aceasta a fost deja efectuată sau este parte a unui protocol medical standard.
Ablație fire (scoatere fire)
Ablația firelor de sutură este procedura de îndepărtare a firelor post-operatorii sau post-intervenționale, efectuată în condiții sterile. Aceasta favorizează vindecarea optimă a plăgii și reduce riscul de infecție sau disconfort.
Toaletare plagă
Toaletarea plăgii reprezintă curățarea și îngrijirea unei plăgi post-operatorii sau traumatice, în vederea prevenirii infecției și facilitării procesului de vindecare, prin utilizarea tehnicilor sterile și a antisepticelor adecvate.
Investigații obstetricale efectuate în clinica noastră:
Ecografie confirmare sarcină
Această ecografie se efectuează în primul trimestru pentru confirmarea localizării intrauterine a sacului gestațional, evaluarea embrionului/fătului, estimarea vârstei gestaționale și monitorizarea semnelor vitale embrionare.
Ecografie sarcină
Ecografia sarcinii este o investigație imagistică non-invazivă care permite vizualizarea sacului gestațional, a embrionului/fătului, a bătăilor cardiace și a parametrilor de creștere. Aceasta este folosită pentru confirmarea sarcinii, evaluarea evoluției acesteia și monitorizarea dezvoltării fetale în diferite etape ale sarcinii.
Test rapid de sarcină
Testul rapid de sarcină detectează prezența hormonului hCG în urină, oferind un rezultat imediat și indicând cu certitudine dacă o sarcină este prezentă sau nu. Este util în evaluarea timpurie a sarcinii sau înaintea inițierii unor proceduri ginecologice.
Testare BETA hCG
Analiza BETA hCG este măsurarea nivelului hormonului gonadotropină corionică umană în sânge. Este un marker sensibil pentru confirmarea și monitorizarea evoluției sarcinii, precum și pentru evaluarea unor situații patologice (de exemplu sarcină ectopică sau avort spontan).
Ai nevoie de alte informații?
Contactează-ne sau fă o programare în clinicile noastre medicale din București.
