Instabilitatea umărului – tipuri și protocoale de reabilitare

Instabilitatea umărului se referă la deplasarea excesivă a capului humeral în raport cu cavitatea glenoidă a scapulei, care poate varia de la subluxații subtile la luxații complete. Umărul este cea mai mobilă articulație din corpul uman, dar această mobilitate vine cu un preț – este și cea mai predispusă la instabilitate.

Anatomie și stabilizatori

Stabilitatea umărului depinde de mecanisme statice și dinamice. Stabilizatorii statici includ labrum-ul glenoidal (un inel de fibrocartilaj la nivelul cavitatii glenoide), ligamentele glenoumerale și capsula articulară. Stabilizatorii dinamici sunt mușchii coafei rotatorilor și musculatura periarticulară. Leziunea oricărei componente poate produce instabilitate.

Tipuri de instabilitate

Instabilitatea traumatică apare de obicei la tineri, sportivi, după o luxație anterioară traumatică. Leziunea Bankart (ruptura labrumului antero-inferior) este caracteristică și rata de recurență la pacienții sub 25 de ani depășește 70% fără tratament chirurgical. Instabilitatea atraumatică (multidirecțională) apare la persoanele cu hiperlaxitate ligamentară generalizată, fără un eveniment traumatic clar. Microinstabilitatea este o formă subtilă, frecventă la sportivii care aruncă deasupra capului.

Simptome

Luxația completă produce durere acută, deformarea vizibilă a umărului și incapacitatea de mișcare. Subluxațiile se manifestă prin senzația de “ieșire” a umărului din articulație, urmată de repoziționare spontană. Aprehensiunea (teama de luxare) în poziții de abducție și rotație externă este un simptom frecvent. Durerea vagă, senzația de instabilitate și pierderea performanței sportive pot fi singurele manifestări ale microinstabilității.

Tratament conservator

Reabilitarea este tratamentul de primă linie pentru instabilitatea atraumatică și multidirecțională. Programul se concentrează pe întărirea stabilizatorilor dinamici – coafa rotatorilor și musculatura scapulei. Exercițiile în lanț kinetic închis (push-up pe perete, stabilizări pe minge), întărirea rotatorilor externi, stabilizarea ritmică și propriocepția sunt componente esențiale. Programul durează minimum 3-6 luni.

Tratament chirurgical

Stabilizarea chirurgicală (operatia Bankart) este indicată pentru instabilitatea traumatică recurentă și pentru sportivii cu leziuni structurale clare. Procedura artroscopică permite reinserarea labrumului pe marginea glenoidei. Procedura Latarjet (transfer osos) este rezervată cazurilor cu defecte osoase semnificative ale glenoidei.

Reabilitare postoperatorie

După stabilizarea chirurgicală, brațul este imobilizat în orteza 4-6 săptămâni. Mobilizarea pasivă controlată se inițiază precoce, evitând pozițiile de risc (abducție plus rotație externă). Mișcările active se permit de la 6 săptămâni, întărirea progresivă de la 12 săptămâni, iar revenirea la sport de contact se realizează la 6-9 luni postoperator.

Exerciții de prevenție

Întărirea echilibrată a coafei rotatorilor (rotații externe și interne cu banda elastică), exercițiile de stabilizare scapulară (retracții, shrug-uri, rowing), propriocepția (exerciții pe suprafețe instabile) și programele de încălzire specifice sportului practicat sunt esențiale pentru prevenirea recurenței. Evitați pozițiile extreme de risc în activitățile cotidiene și sportive.

PROGRAMĂRI ONLINE