Ce este terapia Schroth? Ce afecțiuni tratează?

Terapia Schroth este o formă de tratament conservator care constă în tehnici de derotare vertebrală, respirație 3D, tonifiere a musculaturii prin însușirea unor tensiuni de bază și elongații, care au scopul de a hipercorecta curburile coloanei vertebrale. Prin stimuli tactili, terapeutul Schroth ghidează pacientul, pentru ca acesta să perceapă mai ușor locația respirației, elongației și a activării mușchilor necesari pentru corectarea activă a posturii. Terapia este utilă in cifoză, scolioză, maladia Scheuermann.

Cine a conceput terapia Schroth?

Terapia Schroth a apărut în anul 1921 în Germania și a fost inventată de către Katharina Schroth. Katharina a dezvoltat aceasta terapie împreună cu fiica sa, Christa, ideea de bază pornind de la analizarea pe care Katharina și-a făcut-o propriului corp în oglindă. Aceasta a sesizat o asimetrie la nivelul trunchiului. După aceea și-a orientat atenția către o minge umflată cu aer și a sesizat că aceasta era simetrică. Astfel, a realizat că partea concavă a unei curburi de la nivelul coloanei vertebrale, poate deveni convexă prin dirijarea și menținerea aerului în zona respectivă.

Care sunt factorii de progresie a scoliozei la copii?

Unghiul Cobb măsoară deviația laterală a coloanei vertebrale și pentru calculul acestuia este necesară radiografia. Rotația vertebrală axială se măsoară cu scoliometru și indică gradul de rotație al trunchiului. Cu cât este mai mare unghiul Cobb si cu cât rotația este mai mare, cu atât și riscul de progresie este mai mare.

Cu cât scolioza debutează mai devreme, cu atât riscul de progresie este mai mare ( se poate ajunge la un unghi Cobb mai mare de 90 de grade fără tratament. Dacă scolioza debutează în adolescență, unghiul Cobb poate fi mai mic de 90 de grade fără tratament. Fetele sunt mai predispuse la scolioză din cauza faptului că puseul de creștere apare mai devreme și este mai rapid la acestea, stabilitatea posturală nefiind suficientă în acel moment al dezvoltării lor.

Cine poate apela la metoda Schroth?

Tratamentul poate fi aplicat pe pacienți cu unghiuri Cobb mai mari de 15 grade. Pentru unghiurile Cobb mai mari de 20 de grade, se recomanda purtarea corsetului Cheneau pentru menținerea corecțiilor 70% activ si 30% pasiv, concomitent cu terapia.

Pentru ca terapia Schroth necesită un grad de implicare ridicat, aceasta poate începe de obicei la vârsta de 10 ani pentru fete si 12 ani pentru băieți.

Planul de recuperare prin terapia Schroth

Inițial, terapeutul evaluează pacientul, notează clasificarea scoliozei, calculează unghiul Cobb și riscul de progresie (dacă pacientul vine cu o radiografie nu mai veche de 3 luni), recomandă corset dacă este cazul. Ulterior, terapeutul individualizează tratamentul astfel încât rezultatele să fie optime ( se aleg exercițiile și  tehnicile manuale cele mai bune pentru fiecare caz în parte). Ședințele de tratament durează intre 45 si 60 de minute si pot varia ca număr intre 16 si 40 pentru învățarea exercițiilor. După această perioadă, continuarea exercițiilor acasă este absolut necesară pentru a menține corpul în poziție cât mai simetrică. După terapie, se face reevaluare la un anumit interval de timp ( în general, o dată la 6 luni, când se repetă radiografia).

 

Autor: Ana-Maria Zaiu

 

În cadrul prezentării din 26 ianuarie, colega noastră, terapeut Ana-Maria Zaiu, acreditată de International Schroth 3 D Scoliosis Therapy, ne-a explicat cum se calculează unghiul Cobb și riscul de progresie, dar și în ce constă această terapie, de la conștientizarea posturală până la îmbunătățirea mobilității și incetinirea sau prevenirea progresiei scoliozei.

 

 

 

 

 

 

 

Pentru noutăți și evenimente găzduite de noi, ne poți urmări pe social media folosind link-urile noastre de Facebook, YouTube și Instagram.

×

Bună ziua,

Apasă pe contactul de mai jos pentru a ne trimite un mesaj pe WhatsApp

× Cum te putem ajuta?